Logo Primaria Municipiului Braila
Acasă
Noutăţi
Hartă Străzi
Achiziții Publice
Programări cărți identitate
A+ A-
Contact
Print
Salt la Căutare
Primaria Braila > Comunicate oficiale ale Primariei > Comunicat de presă  

Comunicate oficiale ale Primariei: Comunicat de presă

Servicii subordonate

Titlu

Comunicat de presă 

Corp

Dacă aveţi nevoie să angajaţi zilieri, contactaţi Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Municipiului Brăila

Persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale care funcţionează în municipiul Brăila, care au nevoie de forţă de muncă şi care doresc să contracteze ca zilieri persoane apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, se pot adresa Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila din cadrul Consiliului Local al Municipiului Brăila.

Această nouă activitate este disponibilă ca urmare a modificărilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat prin Legea nr.192/2018, scopul modificării fiind acela de a valorifica forţa de muncă locală. În baza acestor prevederi, Primăria Brăila va întocmi planul de activităţi sezoniere în funcţie de solicitările primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza unităţii administrativ-teritoriale.

Concret, persoanele juridice care au nevoie de forţă de muncă pentru desfăşurarea activităţilor sezoniere vor transmite o cerere în scris la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială, B-dul. Alexandru I. Cuza, nr.134, camera 7 sau la adresa de e-mail secretariat@dasbraila.ro, precizând activitatea pentru care au nevoie de zilieri, numărul de lucrători solicitaţi şi perioada de desfăşurare a activităţii respective. Termenul de depunere al acestor solicitări este data de 20 a lunii pentru luna următoare. Ordinea de satisfacere a cererilor va fi în funcţie de cerinţele acestora ţinând cont de aptitudinile persoanei apte de muncă.

Trebuie precizat faptul că modificările legislative prevăd şi remunerarea zilierilor pentru activitatea desfăşurată. Remuneraţia, norma de lucru, precum şi alte obligaţii şi îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări şi persoana care prestează activitatea, în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Legislaţia proaspăt intrată în vigoare specifică şi faptul că, în cazul în care un beneficiar refuză două oferte de activităţi sezoniere, acesta îşi pierde dreptul la ajutor social începând cu luna următoare constatării acestui caz. Respectivul cetăţean poate solicita din nou obţinerea ajutorului social doar după o perioadă de 12 luni.

La începutul lunii noiembrie, în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială se află un număr de 45 de  persoane, apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, care au obligaţia de a presta acţiuni sau lucrări de interes local, însă numărul acestora poate varia. Precizăm că întâietate are efectuarea orelor de muncă în folosul comunităţii prevăzute în Legea 416/2001 şi ulterior activităţile sezoniere.


Expiră

 

Titlu afisat

Comunicat de presă 

Detalii

Detalii 
Atașări
Creat la 16.11.2018 08:37  de portaladmin 
Ultima modificare la 16.11.2018 08:38  de portaladmin 
UE Icon    Guvernul Romaniei Icon    Instrumente Structurale Icon
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.